Factoringul este o formă de finanțare care a cunoscut o dezvoltare constantă în Europa în ultimele decenii, devenind un instrument esențial pentru asigurarea lichidităților în companii de toate dimensiunile. Deși principiul de funcționare este același peste tot – cesionarea creanțelor comerciale în schimbul unui avans imediat – modul în care este aplicat factoringul variază semnificativ de la o țară la alta. Între factoringul practicat în România și cel din Europa de Vest există diferențe notabile în ceea ce privește maturitatea pieței, reglementarea, practicile comerciale, digitalizarea și diversitatea produselor oferite.
Aceste diferențe nu reflectă doar nivelul de dezvoltare economică, ci și cultura de business, regimul juridic și structura relațiilor comerciale. Pentru companiile care activează internațional sau pentru antreprenorii care doresc să înțeleagă mai bine cum funcționează factoringul în alte țări, o comparație între România și Europa de Vest este extrem de utilă.
Nivelul de maturitate al pieței și al cererii pentru factoring
În Europa de Vest, factoringul este o practică bine înrădăcinată, utilizată atât de companii mari, cât și de IMM-uri. Țări precum Germania, Franța, Italia sau Marea Britanie au piețe de factoring bine dezvoltate, cu volume anuale de miliarde de euro și o gamă variată de produse financiare adaptate la nevoile clienților. În aceste economii, factoringul este văzut nu doar ca o soluție de urgență pentru lipsa de lichiditate, ci ca un element strategic integrat în planificarea financiară a companiilor.
În România, deși factoringul a cunoscut o creștere constantă în ultimii ani, piața este încă în fază de consolidare. Multe firme îl folosesc doar ocazional, în momente de criză de cash-flow, și nu îl consideră o componentă permanentă a strategiei financiare. Accesul la factoring este mai limitat, iar numărul jucătorilor specializați este mai mic comparativ cu piețele vest-europene. De asemenea, nivelul de informare a antreprenorilor este mai scăzut, ceea ce reduce cererea și face ca factoringul să fie perceput mai mult ca o alternativă la creditul bancar decât ca o soluție financiară complexă.
În Europa de Vest, companiile apelează la factoring inclusiv pentru extinderea internațională, gestionarea riscurilor sau pentru a profita de condițiile comerciale flexibile oferite de furnizori. În România, factoringul este folosit predominant pentru a acoperi decalajul dintre livrare și plata facturilor, mai ales în sectoarele de construcții, transport și comerț.
Reglementare, transparență și digitalizare
O diferență majoră între factoringul din România și cel din Europa de Vest constă în cadrul legal și gradul de reglementare a pieței. În țările din Europa Occidentală, factoringul este bine reglementat prin legi dedicate sau prin norme clare stabilite de autoritățile financiare. În România, factoringul nu are o lege specifică, fiind reglementat indirect prin Codul civil și prin norme fiscale generale privind cesiunea de creanțe.
Această lipsă de reglementare specifică poate crea neclarități juridice, mai ales în ceea ce privește drepturile și obligațiile părților, protecția datelor sau riscurile contractuale. În Europa de Vest, firmele de factoring sunt adesea supuse supravegherii bancare sau unor standarde profesionale stricte, ceea ce sporește încrederea clienților și oferă o mai bună protecție legală.
Un alt aspect important este digitalizarea serviciilor. În Vest, factoringul este complet integrat în platforme online, iar procesele de trimitere, analiză și aprobare a facturilor sunt automate și rapide. În România, digitalizarea a început să prindă contur, dar multe firme de factoring încă operează cu procese semi-manuale, iar accesul online este limitat la funcții de bază.
De asemenea, în Europa de Vest sunt utilizate tehnologii moderne precum inteligența artificială și blockchain pentru analiza riscurilor, verificarea clienților și automatizarea documentelor, în timp ce în România aceste inovații sunt abia la început.
Diversitatea produselor și abordarea consultativă
În Europa de Vest, factoringul nu se limitează la simpla finanțare a creanțelor. Există o gamă largă de produse și servicii, precum factoring invers (reverse factoring), factoring internațional, factoring confidențial, factoring pe proiect sau factoring în valută. Aceste produse sunt adaptate la nevoile specifice ale companiilor, iar furnizorii de servicii acționează adesea ca parteneri financiari care oferă și consultanță, nu doar lichiditate.
În România, deși există o evoluție vizibilă, oferta este încă limitată. Majoritatea firmelor oferă servicii de factoring intern, cu sau fără regres, iar opțiunile avansate sunt disponibile doar pentru companiile mari sau pentru cele cu o bonitate ridicată. Consultanța financiară este, de asemenea, mai puțin prezentă, iar relația dintre firmă și furnizorul de factoring este de multe ori strict tranzacțională.
În țările din Europa de Vest, firmele de factoring colaborează strâns cu clienții pentru a construi soluții personalizate, optimizează termenele de plată, analizează portofoliul de clienți și contribuie activ la strategia financiară. În România, astfel de practici încep să apară, dar sunt încă rezervate segmentului de business matur și firmelor care au experiență în utilizarea serviciilor financiare complexe.
În concluzie, factoringul din România și cel din Europa de Vest funcționează pe aceleași principii, dar diferă semnificativ ca aplicare, maturitate și complexitate. Pentru ca piața din România să atingă nivelul celor occidentale, este nevoie de o reglementare mai clară, digitalizare accelerată, educație financiară și o diversificare reală a serviciilor. Până atunci, antreprenorii români pot învăța din modelele vestice și pot aplica cele mai bune practici adaptate la realitatea locală.